Referate Scoala

Budistii

Referate Scoala

Budistii

Adaugat la data : 02.10.2010
Nume referat: Budistii
Categorie: Religie
Uploader: Roxana
Accesari: 179
Marime: 40 Kb
Descarca Descarca

Preview Budistii

Noi toţi vrem să trecem prin viaţă cu succes, cu sentimentul că am făcut totul bine. Iar daca există oameni care cred că au găsit o cale spre a avea o astfel de viaţă, plină de satisfacţii, atunci merită să aflăm despre ce este vorba. Ce se poate spune despre cele mai cunoscute religii ale lumii?
Oare există ceva în ele care ar putea oferi vieţii noastre stabilitate şi valoare? În cele ce urmează avem ocvazia de a trece în revistă cele mai cunoscute sisteme de credinţă ale lumii: hinduismul, mişcarea New Age, budismul, islamul şi creştinismul.
BUDISMUL
Budiştii nu se închină nici unui Dumnezeu. În general, oamenii cred că budiştii se închină lui Budha. Acesta însă nu a afirmat niciodată că are o natură divină, iar budiştii resping noţiunea de putere supranaturală. Universul operează în conformitate cu legile naturale. Viaţa este văzută ca o serie de experienţe dureroase, experienţa naşterii, a bolii, a morţii, acestora adăugandu-se nesfârşite perioade de tristeţe şi disperare. Majoritatea budiştilor cred că o persoană trece prin mii de reîncarnări, fiecare aducând cu ea durere. Chiar dorinţa de fericire provoacă reîncarnarea unei persoane. De aceea, scopul unui budist este să-şi purifice inima şi să dea la o parte oricedorinţă. Pentru a face asta, budiştii trebuie să respecte o listă de principii religioase şi să practice meditaţia profundă. Meditaţia budistă nu este acelaşi lucru cu rugăciunea,sau concentrrea atenţiei asupra lui Dumnezeu, ci seet mai mult o autodisciplină. Prin meditaţie intensă o persoană poate atinge Nirvana, o stare de renunţare totală la orice dorinţă. Beneficiul acestei religii este, ca şi în cazul altora, stabilirea unor principii de disciplină, a unor valori şi direcţii în viaţă pentru persoana care doreşte să şi le însuşescă. Printre îndatoririle religioase ale unui budist se numără: să nu ucidă nici o creatură, să renunţe la orice plăcere, la orice viciu sau obicei rău şi, de
asemenea, să renunţe la stările de bucurie şi tristeţe.
...


Info: Textul de mai sus reprezinta un extras din referatul "Budistii". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download. In cazul in care intampini probleme la descarcare te rugam sa ne anunti
Taguri: Referate Religie, Referat Budistii, Budistii

Referat12.com Este locul perfect de unde iti poti strange informatii pentru un referat, proiect sau o documentare intr-un anumit domeniu. Referate din toate domeniile pentru gimnaziu, liceu si facultate, clasate pe categorii.
Catalog: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z / alfabet-cautari: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Budistii