Caius Valerius Catullus
|
Adaugat la data : 23.01.2011
Nume referat: Caius Valerius Catullus Categorie: Diverse Uploader: Razvan Accesari: 155 Marime: 29.5 Kb |
Preview Caius Valerius Catullus
S-a născut în anul 87 î.e.n. la Verona, un oraş important din regiunea transpadană, unde se află şi Mantua, oraşul natal al lui Vergilius.
Se trăgea dintr-o familie înstărită, cu posibilităţi materiale şi relaţii de rang înalt (Caesar).
Fiind adus la Roma de familia sa, şi-a făcut o educaţie îngrijită. A fost apreciat pentru calităţile lui şi sprijinit, pentru a se dezvolta, de personalităţi recunoscute din punct de vedere cultural şi politic, precum: Cornelius Nepos, Hortensius, Asinius Pollio, Quintilius Varus etc. Dar relaţii strânse a avut cu întregul grup de scriitori care-şi orientau operele literare după modelul poeziei alexandrine şi purtau numele colectiv de „poeţii noi", în frunte cu P. Valerius Cato, şi care preferau genurilor clasice mari poemele scurte numite epyllia (epyllion) cu subiecte mitologice (şi unele istorice naţionale); în locul satirei dezvoltate, epigrama, iar în locul discursurilor ample şi împodobite cu elemente literare şi artistice, cuvântări scurte, lipsite de figuri stilistice, după exemplul atic (de aceea se numeau neoatici, precum în poezie „poetae novi"). Din punct de vedere literar, ceilalţi, în afară de Catullus, au scris o serie de lucrări: P. Valerius Cato:poemele — Lydia, Diana; Caius Licinius Calvus: poemul Io; Helvius Cinna: poemul Zmyrna; ...
Info: Textul de mai sus reprezinta un extras din referatul "Caius Valerius Catullus". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download. In cazul in care intampini probleme la descarcare te rugam sa ne anunti
Taguri: Referate Diverse, Referat Caius Valerius Catullus, Caius Valerius Catullus

Fizica
Referate Fizica
Elemente galvanice Referate Romana
Referat Ana
Ana Referate Geografie
Referat Poluarea in baiamare
Poluarea in baiamare Mecanica
Referate Mecanica
Functionarea ceasului electronic digital Referate Geografie
Referat Atmosfera terestra
Atmosfera terestra Filozofie
Referate Filozofie
Explicatia cognitiei in cadrul teoriei sistemelor dinamice Referate Geografie
Referat Cutremure
Cutremure Referate Biologie
Referat Herpesul
Herpesul Referate Romana
Referat Descriere stintifica castelul peles
Descriere stintifica castelul peles Referate Drept
Referat Circulatia juridica a terenurilor
Circulatia juridica a terenurilor Informatica
Referate Informatica
Retea Medicina
Referate Medicina
Clasificarea stadiala a cancerului colului uterin Referate Romana
Referat Caragiale - fisa de autor
Caragiale - fisa de autor Referate Biologie
Referat Vederea
Vederea Referate Biologie
Referat Miscarea si sensibilitatea plantelor
Miscarea si sensibilitatea plantelor