Referate Scoala

Serviciul Administratie Publice Locale

Referate Scoala

Serviciul Administratie Publice Locale

Adaugat la data : 02.09.2010
Nume referat: Serviciul administratie publice locale
Categorie: Administratie
Uploader: Carmen
Accesari: 148
Marime: 130 Kb
Descarca Descarca

Preview Serviciul Administratie Publice Locale

Consiliul local consiliul local este compuse din consilieri locali aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, În condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor administratiei publice locale. numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului,in funcţie de numărul locuitorilor oraşului raportat de institutul naţional de statistică la data de 1 ianuarie a anului in curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile, după cum urmează: consiliul local al orasului piatra neamt este compus din 25 de consilieri locali. atribuţiile consiliului local (1) consiliul local are iniţiativă şi hotăraste, in condiţiile legii, in toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege in competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale. (2) consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii: a) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local; b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului; c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului; d) atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni; e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern. (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul ...


Info: Textul de mai sus reprezinta un extras din referatul "Serviciul administratie publice locale". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download. In cazul in care intampini probleme la descarcare te rugam sa ne anunti
Taguri: Administratie, Referate Administratie, Serviciul administratie publice locale

Referat12.com Este locul perfect de unde iti poti strange informatii pentru un referat, proiect sau o documentare intr-un anumit domeniu. Referate din toate domeniile pentru gimnaziu, liceu si facultate, clasate pe categorii.
Catalog: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z / alfabet-cautari: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Serviciul Administratie Publice Locale