Biografie Nicolae Labis

Descriere:
Nicolae Labis s-a născut la 22 decembrie 1956, în casa învăţătorilor Ana-Profira şi Eugen Labiş din Mălini, Poiana-Mărului, judeţul Suceava, sat aflat la confluenţa lumii lui Creanga cu umanitatea păstrătoare a vechilor tradiţii Baltagul sadovenian.
Întâii ani de viaţă ai copilului stau sub semnul cunoaşterii realitaţii înconjurătoare şi al patrunderii în lumea fascinanta a basmului.
Printr-un complex fenomen de participare, Nicolae Labiş a receptat cu o aviditate uluitoare, similară cu aceea a lui Mihail Sadoveanu, copil - natura Moldovei de la o vârstă neînchipuit de fragedă.
Nicolae Labiş a început şcoala în satul natal, ca elev al mamei sale care nu îl răsfăţa deloc la orele de curs. Clasa a III a a urmat-o, în anul şcolar 1944-1945, la şcoala din satul Văcarea, comuna Mihăileşti. Aici se refugiase în vara anului 1944, Profira Labiş cu copii şi două din rudele sale, după un drum plin de peripeţii, cu căruţa la Fălticeni, apoi cu trenul prin Ploieşti spre Câmpulung-Muscel. Î
Citeste tot

Descriere:
Nicolae Labis s-a născut la 22 decembrie 1956, în casa învăţătorilor Ana-Profira şi Eugen Labiş din Mălini, Poiana-Mărului, judeţul Suceava, sat aflat la confluenţa lumii lui Creanga cu umanitatea păstrătoare a vechilor tradiţii Baltagul sadovenian.
Întâii ani de viaţă ai copilului stau sub semnul cunoaşterii realitaţii înconjurătoare şi al patrunderii în lumea fascinanta a basmului.
Printr-un complex fenomen de participare, Nicolae Labiş a receptat cu o aviditate uluitoare, similară cu aceea a lui Mihail Sadoveanu, copil - natura Moldovei de la o vârstă neînchipuit de fragedă.
Nicolae Labiş a început şcoala în satul natal, ca elev al mamei sale care nu îl răsfăţa deloc la orele de curs. Clasa a III a a urmat-o, în anul şcolar 1944-1945, la şcoala din satul Văcarea, comuna Mihăileşti. Aici se refugiase în vara anului 1944, Profira Labiş cu copii şi două din rudele sale, după un drum plin de peripeţii, cu căruţa la Fălticeni, apoi cu trenul prin Ploieşti spre Câmpulung-Muscel. În luna mai 1945, familia Labiş s-a reîntors la Poiana-Mărului, unde elevul Nicolae Labiş va continua clasa a IV-a, în anul şcolar 1945-1946. Peste sat trecuse, pustiitor, razboiul. Stăteau mărturie proiectilele neexplodate, risipite prin grădina, şcoala şi locuinţa fără uşi şi ferestre, prin care vulpile intrau nestingherite noaptea. Tatăl lăsat la vatră, ajutat de copil, repară clădirile şi în vara aceluiaşi an, familia, ca întregul sat şi ţara toată, se vede confruntată cu seceta.
Războiul şi seceta, obsesia foamei şi lupta pentru supravieţuirea biologică, sărăcia şi copilăria fără copilărie vor constitui o alta serie de motive tematice ale viitoarei opere.
Nicolae Labiş învăţase buchiile pe furiş, înainte de vârsta şcolarităţii, ajutat şi de un elev mai mărişor. Trecuse cu câteva luni peste cinci anişi, într-o zi, Eugen Labiş l-a surprins
“râzând singură, cu ochii într-o carte”. Silabisea “Motanul Incalţat”. La şase ani, citea Capra cu trei iezi şi părinţii au reţinut patima pentru lectură.
În toamna anului 1946, Profira şi Eugen Labiş au hotărât să-şi înscrie copilul la Liceul “Nicu Gane” din Fălticeni.
La Fălticeni, hazardul a voit ca părintele să-i gasească o gazdă pe uliţa Rădăşenilor, unde cu aproape un secol în urmă locuise şi Ion Creangă. La acelaşi liceu studiase Mihail Sadoveanu; numele străzilor, plăcile comemorative de pe zidurile caselor rechemau stăruitor numele înaintaşilor. Cu şase ani în urmă, absolvise acelaşi liceu Mihai Gafiţa,

care avea să-i fie lui Niocolae Labiş profesor la Şcoala de literatură “Mihai Eminescu”, din Bucureşti.
Având o situaţie materială modestă, elevul Labiş a beneficiat de o bursă în tot timpul şcolii. S-a dovedit un foarte bun elev şi a încheiat primele patru clase cu medii generale peste 9. O fericită întâmplare a făcut să-l aibă profesor pe Aurel George Stino, fiul acelui Stino care-i fusese dascăl lui Mihail Sadoveanu. Fără a neglija celelalte obiecte de învăţîmânt, Nicolae Labiş a început să manifeste în cursul superior de liceu preferinţe exclusive pentru literatură, unde se remarcă, la compuneri şi teze, prin uşurinţa improvizaţiei, prin fluenţa şi patosul ce răzbăteau din fiecare frază.
Asemenea lui George Coşbuc, Nicolae Labiş compunea, la rugăminţile fetelor din sat, scrisori pentru tinerii plecaţi în armată. În poemul intitulat În refugiu, redactat prin 1951 şi publicat postum, poetul mărturisea a fii deprins “ ritmurile nu din cărţi”, ci “ la horă din danţ”, iar rimele “din bocete şi colinde”. Afirmaţia se dovedeşte a fi reală. Neobişnuit de receptiv la formele culturii orale, copilul a fost ajutat de un accident banal să-şi dezvolte erudiţia folclorică. În Moldova de sus era obiceiul, păstrat şi astăzi în satele de munte, să se rostească la nuntă tradiţionalele oraţii. La o astfel de ceremonie, un invitat “ dintre cei bătrâni s- aîmpleticit într-un vers, şi atunci frageda odraslă a învăţătorului a reluat de la capăt oraţia, ţănând asistenţa mută aproape un ceas. Tatăl l-a mustrat la sfîrşit cu un cuvânt greu, de tandreţe. Unde învăţase el până atunci toată datina munţilor dimprejur în limbajul natural ?!”
Din clasa a-IV-a primară, versurile se vor ivi tot mai des în caietele sale. În timpul liceului, Nicolae Labiş a ţinut un jurnal, cu titlul Antologie şi Informaţii Literare. În paginile lui îşi însera gândurile, nota versuri răzleţe, ivite în febra creaţiei, precum şi titlurile cărţilor citite, împreună cu scurte rezumate; uneori, transcria pasajele care i se păreau deosebit de atrăgătoare. Prin 1963 cineva a văzut caietul acesta şi a reţinut surprins că tânărul elev citea aproximativ...patruzeci de volume lunar. Este plauzibil, acum, că multe din versurile recitate în turneele efectuate cu echipele artistice între anii 1947-1950 îi aparţin!
În noiembrie 1950, Nicolae Labiş a fost invitat să participe la Consfătuirea tinerilor scriitori din Moldova,ţinută în oraşul Iaşi. La festivitatea de închidere, fretetic aplaudat de asistenţă, Nicolae Labiş a recitat poezia - confesie Fii dârz şi luptă, Nicolae! apărută în decembrie acelaşi an în revista Iaşul nou.
Cu convingerea că se află în faţa unui virtual scriitor, filiala din Iaşi a Uniunii Scriitorilor a intervenit şi a obţinut transferarea elevului Labiş, în trimestrul al II-lea al anului şcolar 1951-1952, la Şcoala medie „M.Sadoveanu” din Iaşi, unde i s-a încredinţat responsabilitatea conducerii cenaclului literar din capitala Moldovei.

De acum încolo, Nicolae Labiş îşi va consuma existenţa cu o intensitate sporită. În toamna anului 1952, va fi trimis la Şcoala de literatură „Mihai Eminescu” din Bucureşti, pe care o va absolvi doi ani

mai târziu. Va lucra în redacţiile revistelor Contemporanul şi Gazeta literară, iar poezia sa va fi implicată în toate evenimentele importante ale epocii.
În aceeaşi perioadă temporală, se cristalizează personalitatea viitorului poet şi se conturează tot mai pregnant imaginea unui scriitor original, deosebit de înzestrat. Poeziile sale sunt întâlnite în aproape toate periodicele anilor 1950-1956: Iaşul nou, Viaţa romînească, Tânărul scriitor, Gazeta literară, Contemporanul şi altele. Volumul Primele iubiri, elogios întâmpinat de critică, anunţă începutul unei cariere lirice de excepţie. Însă un tragic accident, surveni în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, curmă nemilos destinul aceluia ce sa anunţa a fi marele poet al contemporaneităţii. Cu coloana vertebrală secţionată, după o scurtă dar atroce suferinţă, Nicolae Labiş a trecut în lumea umbrelor la 22 decembrie 1956.